06.09.2026
Schitul Mironești împreună cu Asociația "Inimi Magice" au oferit ghiozdane, rechizite și alte daruri copiilor din localitate la începutul anului şcolar.
Despre noi
Biserica Sf. Nicolae din Mironești, declarată monument istoric și de arhitectură religioasă de categoria A, este considerată unul dintre puținele monumente medievale din Câmpia Română care își păstrează arhitectura originală. Coiani, rezidența stolnicului Constantin Cantacuzino este un ansamblu cu existență efemeră. Vom prezenta în cele ce urmează trei documente ce vorbesc despre această așezare de-a lungul vremii. Este foarte greu de stabilit perioda în care a apărut și s-a consolidat așezarea existentă în prezent, sau cu atât mai mult anul înființării ei. Descoperirile arheologice au arătat că încă din epoca bronzului au existat așezări pe acest teritoriu. Condițiile naturale oferite de zona în care este așezat satul Mironesti, au fost dintre cele mai favorabile dezvoltării comunităților care și-au găsit adăpostul și liniștea aici și care secole și milenii
fără întrerupere au populat și împrejurimile actualei așezări. Începând din perioada târzie a Evului Mediu deținem pe lângă vestigiile arheologice și documente scrise care atestă în mod clar existența și continuitatea pe aceeasi vatră a reședinței de la Coiani – Mironești. Prima atestare documentară datează din vremea domnitorului Radu Paisie. Acesta într-un hrisov de danie din 20 martie 1542 amintește pentru prima dată de numele satului: "Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voievod și domn a toată țara Ungrovlahiei, fiul marelui si preabunului Radul Voievod. Da domnia mea această poruncă a domniei mele cinstitului dregător lui jupân Detco, mare armaș, ca să-i fie seliștea numită Nedeia mare cu tot hotarul și bălțile (...) Pentru că aceasta seliște și de asemenea si bălțile au fost domnești și ale domniei mele iar cinstitul dregător al domniei mele jupân Detco armaș, le-a căpătat cu dreapta si credincioasă slujba de la domnia mea.
Pentru aceea a dat lui domnia mea ca să-i fie de ocina si de ohaba și lui și fiilor lui și nepoților și strănepoților lui și de nimeni neatins după spusa domniei mele. Iată și martori punem domnia mea: jupân Staico, fost mare vornic și jupân Coada, mare vornic si jupân Tatul, mare logofăt și Udriște vistier și Dragomir spătar și Asbul stolnic și Cracea Paharnic și Badea comis și Stanciul mare postelnic. Ispravnic Draghia mare clucer. Scris în Coiani. Luna martie, 20 zile în anul 7050 (1452). Io, Radul voievod, din mila lui Dumnezeu domn." Este pentru prima dată când într-un document scris apare numele satului Coiani, nume pe care satul l-a purtat până în 1926 când denumirea s-a schimbat în Mironești, după numele boierului Mironescu ce stapânea pe atunci majoritatea pamânturilor moșiei satului.
Un alt document care amintesete de Coiani, este o însemnare făcută pe o Evanghelie de către Neagoe, mare ban al Craiovei, Evanghelie care în momentul de față se află în Sfântul Munte Athos. Însemnarea o citează pentru prima dată diplomatul și cărturarul Marcu Beza (1882-1949), în cartea "Urme românești în Răsăritul Ortodox" (1935): "Această carte numită Sfânta Tetraevenghelie a cumparat-o jupân Neagoe, mare ban al Craiovei și jupânița Anca și au asezat-o în hramul Sfântului Arhiereu și făcătorului de minuni părintelui nostru Nicolae din satul Coieni, ca să lucreze pentru aceste suflete și pentru sufletele părinților și copiilor în sfântul hram. În zilele binecinstitorului de Hristos iubitorul nostru Domn, Io Petru Voievod, fiul preabunului, Io Mircea Voievod, în anul 7071 (1563), luna Ghenarie, 11 zile."
Dacă în primul document nu găsim nimic în legatură cu satul, în cel de-al doilea aflăm că la cea vreme , mai precis la 11 ianuarie 1563, în sat funcționa și o biserică cu hramul Sf. Nicolae, același hram pe care-l poartă și actualul lăcaș de cult din sat. Demnă de amintit este descrierea pe care o face întregului ansamblu Paul de Alep în 1647. Dupa ce vizitase Comana, pe drumul de întoarcere catre București, trece și poposește și în satul Coiani, prilej cu care face o succintă descriere a Bisericii, dar și a curților boierești care se aflau în sat la acea vreme: "Spre seară am plecat și întorcându-ne pe drumul pe care veniserăm, am ajuns pe întuneric într-un sat stapânit de marele postelnic Constantin, așezat pe un loc ridicat ce domina râul Argeș și numit Coiani, unde acesta are un mare palat după felul palatelor de la Constantinopol. Este într-adevăr ceva vrednic de admirat în arhitectura celor două clădiri principale așezate una în fața celeilalte
și care nu se deosebesc câtuși de puțin una de alta, cu cupolele lor și sunt zugrăvite în întregime spre a imita liniile vălurite ale marmurei colorate. În vârful fiecărei cupole încununând-o este un cerc, întocmai ca o bucată solidă din porfir foarte tare și restelul este făcut în diferite fețe, asemenea cu cel al marmurei. Lemnăria este de o frumusețe rară și firidele și ferestrele sunt minunate. Înlăuntrul incintei este o biserică mare cu hramul Sf. Nicolae." Biserica în forma ei actuală este ctitorie a domniței Ilinca Cantacuzino, fiica domnlui Radu Serban și soția lui Constantin Cantacuzino, ctitorită în 1668 – 1669. Pisania bisericii, stă mărturie în piatră peste veacuri a înălțării lăcașului în numai trei luni de zile: "Această sfântă și dumnezeiască biserică care se vede zidită din temelie, este făcută de Doamna Ilinca, fata răposatului batrân Io Serban Basarab Voievod,
împreună cu ai săi feciori: Constantin vel stolnic, Mihai vel spătar, Matei vel aga, Iordache vel cămăraș, pentru ca cea bătrână care mai înainte era făcută de tatăl Doamnei Ilinca, ce este mai sus zis batrânul Io Serban Basarab Voievod, moșul acestor coconi de aici. Rău crapându-se zidirea aceasta dintâi făcută, cealaltă de iznoava începând-o au și săvârsit, cu ajutorul Sfântului Nicolae, în zilele bunului creștin Domn, Batrânului Io Antonie Voievod, lasându-o părinților strămoși buni și în veci pomană. Și a început a se lucra la mai 3 si s-a sfârșit la septembrie, ziua 18, leat 7177 – 1699." Parohia a fost transformată în schit de maici cu viata monahală de obște, dependent de Mănăstirea Comana. Din anul 2011, egumena schitului este monahia Teodora Marinescu. Se dorește restaurarea integrală a bisericii și construirea unei case monahale în apropierea fostei case parohiale.